Steaua norilor de praf

M-am dus afară să mă plimb
Şi mi-a căzut în faţă mare
O stea năucă, lucitoare
Cu praf de ceruri şi de plumb.
Şi m-a privit misterioasă
Şi-a zis: "Salut, fetiţă nemişcată
Ce mă priveşti aşa mirată?"
Şi m-am gândit s-o duc acasă.
Dar era mare cât o minge
Şi-a trebuit s-o iau în palmă
Şi, uite, uite-o că se sfarmă
Şi-n faţă-mi cu praf bleu îmi ninge.
M-am speriat aşa de tare
Şi palmele-mi erau albastre
De cenuşa astrelor sihastre
Şi moartea îmi crurgea sclipind pe mâini.

David Roxana Francesca, ,,Steaua norilor de praf''
( text şi imagine )