Pe marginea periculoasă şi ascuţită a mesei se odihnea, tăcută şi misterioasă, o călimară indigo. Lumina difuză a amurgului o inunda dinspre perdeluţa lungă din voal creţ, bordo, a dormitorului fetiţei pe nume Anastasia.
Călimara stătea zi de zi acolo, de când Anastasia o cumpărase de la librăria din colţ, din economiile proprii, strânse cu greu. Lucrul acesta o făcea specială şi foarte preţioasă în ochii tuturor celorlalte obiecte din cameră, mai ales datorită cuvintelor pe care le rostea Anastasia, atunci când mama sa o întreba de ce nu desfăcuse încă frumoasa sticluţă. Ea răspundea întotdeauna, cu un aer sever:
_Are un rol important, şi trebuie să se pregătească cum se cuvine pentru a-l îndeplini. Dacă o desfac prea devreme, nu va putea să-şi folosească puterile pe care le are aşa cum trebuie.
Mama sa surâdea la auzul acestei replici şi o lăsa pe Anastasia să facă precum dorea, fiindcă era călimara ei, la urma urmei.
Mereu celelalte obiecte o priveau mirate, pe furiş, estimându-i magica valoare, deşi nici una nu putea ghici care era rolul ei secret, deoarece toate ştiau că sticluţele asemenea ei nu trebuiau decât să găzduiască cerneala de care oamenii aveau nevoie la scris.
În seara aceea, când ultimele raze seducătoare de soare pătrundeau prin fereastra închisă, iar Anastasia se pregătea de culcare, ceva îi spuse fetiţei că momentul deschi-derii călimării sosise; îmbrăcată în pijamale, luă toate celelalte lucruri de pe masă, le alinie pe un raft al dulapului şi puse alături de călimară stiloul ei preferat şi o foaie albă, nouă de hârtie. Se aşeză pe scaunul din lemn de mahon în linişte şi, sub ocheadele discrete ale perdelei şi tabloului de deasupra mesei, luă în mână călimara.
Sticla ei era rece şi rotundă. Valurile de lichid se unduiau în interior la fiecare mişcare domoală. Anastasia zâmbi şi răsuci încetişor capacul, care se deschise fără zgomot. Mirosul plăcut invada nările fetiţei, iar ea închise ochii inspirând. După ce aroma cernelii proaspete îi acapară mintea, ea umplu stiloul până la refuz şi scrise un titlu la mijlocul foii, sus: ,,Basm’’. Mai rapid de data aceasta, începu să scrie, cu alineat, o propoziţie de început, cu scrisul ei frumos şi limpede. Apoi continuă cu alta, şi alta, şi mereu totul venea de la sine. Umplu astfel foaia, pe ambele feţe, iar înăuntrul condeiului cerneala încă nu se sfârşise, aşa că luă alte doua foi şi le scrise şi se acelea.
Luna străveche se rostogoli pe bolta cerului ca o roată de caşcaval. Steluţele staniolate sclipeau şi dansau lângă regina lor. În jur, întunericul îşi făcu aripi şi ajunse la pleoapele fetiţei, adormind-o.
Anastasia dormi lin, cu căpşorul pe masă şi mânuţele strângând încă stiloul. Visă prinţi, feţi-frumoşi voinici, unii speriaţi, alţii curajoşi, prinţese blonde şi şatene, surori sărace, balauri, zâne, pitici şi fluturi, toate născute din imaginaţia ei, din puterea mâinilor ei micuţe şi înţelepte, din fiecare dorinţă a sa, din toate gândurile ei inocente.
Către dimineaţă, când zorile ardeau sub un nor străveziu, atingând blând năsucul fetiţei, Anastasia zâmbi în somn, parcă dându-şi seama că frumoasa călimară îşi îndeplinise misiunea sa secreta şi importantă: să creeze vise frumoase din cerneală şi dintr-un condei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu