Se mişcă încet, unduitor, pe marginea fină a feţei mele, apăsându-şi micuţele tentacule ca pe un pian.
Îmi simte ochii închişi, visând departe, urmărindu-l orbi; ştie că n-am să-i fac nimic.
Se plimbă în continuare, făcând contururi alambicate pe obrazul meu rece. Îmi vede aripile încolăcite lânga spate. Se urca pe ele şi le mângâie cu picioruşele lui diafane. Soarele le topeşte şi zboară repede înapoi pe faţă, şi de acolo, în păr. Îmi rastălmăceşte şuviţele. Se rostogoleşte printre fire castanii şi mate, printre fire de iarbă uscată şi urmele de frunze căzute din nucul de deasupra noastră. Se amestecă cu ţesuturile mele uşoare şi adoarme acolo.
Soarele îşi roteşte corpul robust pe dupa nuc. Ne spionează. Trimite lumina iscoditoare şi ne trezeşte pe amândoi.
El mă părăseşte. Se aruncă pe o piatră şi se întoarce în lumea lui.
Eu sunt prea visătoare. Iau aparatul de fotografiat şi-l imortalizez în postura lui de insectă insignifiantă.
Fotografia e a mea pentru vecie.
Dar amintirea se pierde într-o ceaţă stranie şi n-o găsesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu